Doar perseverenţa în lucrurile bune ne va salva

A început să se vorbească destul de mult despre relaxarea restricţiilor şi la noi. Unii au fost tot timpul relaxaţi şi vom vedea rezultatele. Despre ce lucruri bune vorbesc? Despre conducere echilibrată la toate nivelele, pornind de la politic; scăpării de minciună;  investiţia reală în sănătate; transformarea patronilor mişei; o atenţie deosebită acordată igienei; minte pentru profesorii fără disecernământ, care îşi bat joc de şcolari;  înlocuirea fake news;  mai multă ajutorare, mai puţină improvizaţiei; plus o credinţă creştină autentică.

Unul dintre cei mai importanţi scriitori universali este Charles Dickens, născut la 7 februarie 1812. Marele Dickens, despre care am şi publicat în cartea Istoria se scrie acum, a avut mai multe calităţi, una dintre ele fiind şi perseverenţa.

Dintre scrierile sale amintim: David Copperfield, Un colind de Crăciun, Oliver Twist şi Marile speranţe. După unele lucrări s-au realizat filme şi seriale de televiziune, care au mare succes. Despre Charles Dickens se spune că a fost o personalitate cu frică şi credinţă în Domnul Dumnezeu, lucru evidenţiat în mai multe din cărţile sale, prin anumite situaţii descrise şi opinii reliefate. Romanul David Copperfield a devenit pentru mulţi o carte foarte importantă, pentru că ne prezintă viaţa cu farmecul şi prăpăstiile ei, cu cele bune şi cele mai puţin lăudabile. Firul naraţiunii poate fi încadrat într-un singur cuvânt pentru personajul principal– perseverenţa. Sau statornicia.

Edificatoare sunt cuvintele din Amos 5,14: Căutaţi binele şi nu răul, ca să trăiţi şi ca astfel, Domnul, Dumnezeul oştirilor, să fie cu voi, cum spuneţi voi!

de Cătălin Dupu

Textul poate fi preluat cu citarea sursei.

Ochi stralucitori

  La Brăila mă aflam cu echipa de producţie a filmului Samson şi Eva, unde turnam un episod petrecut într-o fabrică. Pentru rolul colegului sudor, am găsit un tânăr foarte potrivit şi lucrurile mergeau foarte bine, până când cameramanul a oprit filmarea, spunâdu-i de mai multe ori, interpretului… să nu mai râdă!        Mă uit la tânăr şi nu văd niciun zâmbet. Iar filmăm, iar se opreşte… Nu mai râde!  Iar mă uit şi iar nimic. Îi spun celui de la cameră, să meargă mai departe cu filmarea, pentru că este bine şi aşa, chiar dacă ar avea un zâmbet schiţat pe faţă.     

Seara, după toată munca depusă, discutam cu producătorul şi ne spune istoria… sudorului din film.  Băiatul nu îşi cunoaşte părinţii, doarme într-o cameră din mansarda bisericii, nu are serviciu, ci doar ajută şi el la atelier, manâncă te miri ce, a venit la biserică de bună voie, a cerut să fie membru şi cu toate acestea… zâmbeşte…       

Ne-am uitat mai târziu la montaj la acele imagini şi tânărul nu zâmbea, dar avea pe faţă o strălucire aparte, liniştitoare, parcă din altă lume. Îi mulţumim pentru rol şi pentru strălucirea din atelierul de lucru.      Ce să însemne aceasta? Este speranţa şi manifestarea ei, că Bunul Dumnezeu se îngrijeşte cel mai bine, de toate! Deşi spunem că avem speranţă, uneori nu o manifestăm, sau chipurile, nu găsim motive… Interpretul sudorului avea motive de bucurie interioară. Nu râdea în hohote dar interiorul se manifesta.     

După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. Faptele 16:34  

din volumul Iubire si lumina