In culise cu Dem Radulescu

Stătea la catedra lungă de la examenul de admitere la actorie. În sală nu era foarte multă lumină, ca la teatru, numai pe scenă luminau două reflectoare. Dem Rădulescu lua în acel an o nouă clasă de actorie. Pe mine nu m-a întrebat nimic în examen. Atunci l-am văzut pentru prima oară, în afară de filme şi programele TV.

      După câteva luni, în clasa de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, cu Dem Rădulescu profesor, la primul curs, un asistent mi-a spus: „Te-a vrut la clasa lui”.

      Eram a 9-a generaţie de studenţi pe care o pregătea maestrul. Cu noi a fost altfel. Chiar dacă istoriile despre el nu erau comice, cu noi s-a purtat ca şi cum eram copiii săi, sau, mă rog, nepoţii

      În ziua primului examen, ne-a întrebat:

      – Ce, aveţi emoţii? În prezența mea nu aveați şi acum vă înspăimântă comisia?

      După unele examene ne aducea de mâncare sau ne trimitea să luăm pentru toţi suc. Era ceva neaşteptat pentru noi. Plus că, în studenţia de atunci, o masă era un regal.

      În anul I, semestrul II, mi-a dat să repet „Mitică Popescu” de Camil Petrescu. Am repetat zi-noapte.

      După ce am dat reprezentaţia, examenul, Dem Rădulescu mi-a spus:

      – Dupu, eu nu mai am ce să îţi spun. De acum, ţine-te de treabă.

      Era confirmarea pentru toată munca depusă, pentru atenţia acordată maestrului, sfaturilor sale şi, desigur, mă bucuram nespus de mult.

      La fel mi-a zis şi decanul facultăţii – Gelu Colceag; şi el nu prea vorbea.

      Deşi nu se permitea, în anul II m-a lăsat să repet pentru o piesă ce se juca la Teatrul Naţional din Bucureşti. Am fost la câteva repetiţii, apoi am renunţat. Tare ciudată mai era regia.

      La cursuri, dacă ne vedea obosiţi sau trişti, pentru jumătate de oră ne povestea din viaţa sa de actor. De atâta râs, personal, eram pe sub bancă. Avea un umor instant, avea replici, “treceri”, era mare…

      Când ne explica o scenă, ori era foarte tragic – şi îngheţam, ori râdeam cu lacrimi. Aşa era maestrul, un actor… imens.

      În anul III am „interpretat” la clasa de regie pe Nae Girimea din „D’ale carnavalului” de Caragiale. A fost al doilea succes. În timp ce jucam, îl auzeam spunând comisiei: „Ăsta e de la mine. Ăsta e de la clasa mea”.

      Eram încântat de faptul că i-a plăcut rolul. Nu mă învăţase degeaba.

      Într-o zi a venit la cursuri şi, aproape de încheiere,  ne-a spus:

      – Am vorbit cu un doctor. Ăsta ştie ce vorbeşte, doctor bun. Am discutat cu el şi mi-a spus că nu aici este totul… Trebuie să fie ceva Dincolo. Înţelegeţi.

      Vorbea despre veşnicie, Dumnezeu.

      Am publicat în revista „Armonia” condusă de Dinu Săraru, un interviu imaginar cu maestrul. I l-am dat să citească şi după aceea mi-a zis:

      – Dragă, ai condei.

      Pentru anul IV mi-a spus că s-a gândit să îmi dea rolul principal din piesa „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan şi mai apoi Tipătescu din „O scrisoare pierdută”. Am şi început să repetăm pentru „Celebrul 702”, dar nu a mai fost să fie şi nu din vina sa, nici a mea. Oricum, mi-a demonstrat, ca lecţie de viaţă, că este un mare domn. Cuvintele pe care mi le-a spus atunci mi-au dat curajul să lupt în meseria asta şi nu numai.

      A repetat cu mine monologul din spectacolul de final al facultăţii şi toată piesa s-a dovedit a fi un mare succes. Rămânea cu mine în sală şi lucram pe text. Îmi era şi jenă că îşi pune timp să repete cu mine. Mulţumesc…

      Am jucat la Budapesta, Sibiu, Piatra Neamţ, Vaslui şi de zeci de ori în Bucureşti la Studioul de Teatru “Casandra”. Acum nu mai e.

      Am scris un moment comic pentru teatru TV şi i l-am dat să-l vadă. Am vorbit cu el şi mi-a zis că e gata să-l filmăm, dar pe atunci, TVR era mereu în schimbări de cadre şi nu se lega nimic.

      Ultima oară când ne-am întâlnit, pe lângă UNATC, m-a întrebat:

      – Cu textul ăla ce-ai făcut? Unde să-l imprimăm?

      Am vrut să scriu o carte despre profesorul meu. Cineva va trebui s-o facă. Alături de alte mari nume, a inventat comedia românească.

      Nu puteam să am un alt profesor mai bun…

      Şi nu îl pot uita nici pe cel care mi-a dat primii paşi pentru actorie, Patric Petre Marin. Mi-a zis: “Dacă nu intri la facultate e pentru că ești doar foarte tânăr”. Am intrat din prima.         

      Seria de filme “BD la munte şi la mare” s-a declarat a fi cel mai îndrăgit serial de comedie românească. Pe oriunde merg în ţară, găsesc oameni care îmi spun replici întregi din “BD”-ul  cu Dem Rădulescu, Jean Cosntantin şi Puiu Călinescu. Toţi s-au dus… 

      Rolul pe care l-a făcut în filmul “Astă seară dansăm în familie” este o creaţie artistică de excepţie. Trebuie văzut.

      “Din Caragiale, numai pe Zoe n-am jucat-o”, zicea domnia sa. Era născut pentru Caragiale, asemenea lui Radu Beligan.          

      “Una e să fii celebru şi alta e să fii o personalitate.” Ne-a spus aceste cuvinte de mai multe ori. Eu n-am uitat.

      Actriţa Anca Sigartău, fostă elevă de-a sa, ne zicea el, “la ore îşi nota într-un caiet din vorbele mele”. Ar trebui să le publice.   

      Mai aveam nevoie de maestrul Dem Rădulescu – era un bun naţional. S-a dus să-i înveselească, probabil, pe cei de Dincolo de moarte… La revedere, Mare Maestru…

text publicat in volumul Istoria se scrie acum de Catalin Dupu

Responsabilitatea – Istoria se scrie acum

În aceste zile avem nevoie urgent de multe lucruri. Sunt îngrijorări, temeri, unele bucurii, însă fiecare dintre noi trebuie să ţină cont de un lucru care ne leagă pe toţi –   Responsabilitatea. Fiecare scrie Istoria acum, mai ales în această perioadă de criză. 

Ce e mare lucru cu responsabilitatea? Ea trebuie să se regăsească în toate acţiunile noastre. Vorbim despre: responsabilitatea politicienilor în luarea măsurilor de urgenţă, responsabilitatea medicilor şi a cadrelor medicale, responsabilitatea bancherilor, responsabilitatea profesorilor la orice nivel, responsabilitatea tuturor acelora care muncesc, responsabilitatea părinţilor, cu acţiuni deloc uşoare, responsabilitatea pensionarilor, încercaţi şi ei; responsabilitatea tinerilor, care pot acţiona hazardat; responsabilitatea adolescenţilor, care au foarte multă energie; responsabilitatea copiilor, care poate nu înţeleg ce se întâmplă. Şi pentru toate ceste categorii trebuie să ne rugăm la Dumnezeu.

Este nevoie de mult echilibru în luarea deciziilor de tot felul. Trebuie să fim calmi şi să respectăm măsurile de siguranţă. Să ne informăm numai din surse sigure şi să nu uităm că sănătatea, viaţa, tuturor depinde de ce face fiecare.

Este necesară manifestarea responsabilităţii în casă, pe stradă, la cumpărături,  în relaţia cu prietenii si la serviciu.

Istoria se scrie acum este şi titlul unei cărţi pe care am publicat-o. Ea cuprinde şi câteva schiţe biografice. Pentru că nimeni nu e perfect, nici cei care se găsesc în aceste pagini nu se definesc altfel. Însă putem lua de la ei ce au bun, am văzut că funcţionează, e benefic. Şi vom găsi. Sunt demonstrate.

Este foarte posibil ca prezenţa atât de pestriţă a unor celebrităţi şi personalităţi să mire pe unii, dar nu e folositor nimănui. Din contră.

De la fiecare „nume” prezent vom afla cum a pornit pe drumul spre afirmare, cât de uşor a fost sa nu, lucruri mai puţin cunoscute, din culise, şi câteva din vorbele lor memorabile.

A recunoaşte valoarea cuiva este o calitate.

A scrie despre realizările unora dintre celebrităţi este o necesitate,   astăzi când totul pare doar instant şi perisabil.

Pentru cei curioşi să afle cum am făcut selecţia acestor celebrităţi, ei bine, pe lângă realizări şi o viaţă cât de cât aşezată, m-a interesat şi filonul spiritual, creştinesc, fără de care împlinire nu este pe Pământ.

Pentru că am auzit şi văzut oameni care, de la „fuga de cărţi” au devenit cititori efervescenţi sau chiar autori, ştiu că şi din cei care vor savura istoriile de aici, vor fi în viaţă ceea ce e de trebuinţă.

Anuntul lui Jimmy Carter

j c

Fostul președinte american Jimmy Carter, în vârstă de 90 de ani, a dezvăluit suferă de cancer. Într-o declarație facuta recent  a spus: ” La operatia ficatului  s-a vazut că am cancer. Acum el este in alte parti ale corpului meu. Voi reprograma agenda, dacă este necesar, așa ca sa pot urma un tratament   la Emory Healthcare”, anunta Yahoo.

Despre Jimmy Carter am scris in cartea Istoria se scrie acum.

istoria-se-scrie-acum-coperta_catalin dupu

INCA MAI CRED

bihor

Încă mai cred că putem face o lume mult mai bună,

aia „bună” s-a cam dus,

că suntem în stare să zâmbim spre stele,

chiar dacă norii sunt de plumb

Încă mai cred că fiecare poate lăsa de la el un pic,

nu de alta dar acolo unde-i bunăstare,

toată lumea vrea un loc cât mai nimerit.

Încă mai cred că se poate estompa din ură

şi lacrima să o ştergem fără de regret,

mai sper ca dreptatea să trimfe

şi banul să circule mai mult decât în personalul interes

Încă mai cred că familia poate fi frumoasă

şi copiii să crească în mod cuvenit,

că o mamă şi un tată sunt lăsaţi din Ceruri

în modul natural şi fericit

Încă mai cred că sunt generaţii

ce vor mai mult decât tot văd

care gândesc în loc să ceară

şi speră la un aşteptat Eden.

 

de Catalin Dupu

publicate in cartea ISTORIA SE SCRIE ACUM

Istoria se scrie acum


-dupu-istoria-se-scrie-acum-coperta-1

Prefata cartii:

 

Cuvânt de început

     

 Noi vrem dovezi, vrem fapte şi confirmări. Ei bine, în această carte, fiecare dintre noi vom găsi, în primul rând, experienţe din viaţa creştină, de Slujire, care, sub Binecuvântarea nemărginită a Domnului Dumnezeu, întăresc a noastră credinţă.

Istoria se scrie acum? Da, pentru că şi azi, ca şi mâine, până la Veni-rea Domnului Isus Hristos, fiecare dintre noi trebuie să scrie fapte de ne-uitat pentru Cer…

Se caută şi azi Slujitori, lideri, creştini autentici.  

Asemenea unora dintre dvs, am avut bucuria ca Tatăl Ceresc să mă facă părtaş la minunile Sale. Îi mulţumesc şi Preamărit să-I fie Numele în veci de veci!

Din experienţele vieţii de credinţă nu am ales doar acele momente spectaculoase, care sunt, pentru unii, cele mai căutate, din mai multe mo-tive biblice. Dacă cumva cineva nu are parte de ele, poate spune, că nu este un creştin adevărat. Însă Biblia ne învaţă altceva.

Implicarea în Slujirea Domnului aduce cu sine multe dovezi ale Exis-tenţei Sale şi acestea nu trebuie uitate. Nimic din aceste istorisiri nu are ceva trucat, aranjat, ca să fie totul şi mai şi!

Lucrarea de faţă îşi propune să aducă aceluia ce nu crede în Dum-nezeu, exemple clare, de azi, nu poveşti, care atestă Puterea Unicului Domn. Tocmai de aceea, cartea poate fi folosită şi în programele evan-ghelistice, în faţa unui public divers.      

Povestirea “Omul care a vrut totul” însumează istorii de viaţă, din ne-fericire, petrecute, şi e bine a ne gândi, în dreptul ei, la Pilda fiului risi-pitor din Biblie, Noul Testament.

Titlul cărţii a venit pe când lucram la documentarul TV “Istoria fil-mului Isus în România”, fiind mişcat de modul în care a lucrat Bunul Dumnezeu prin această unealtă evanghelistică.

Ţineam unul din cursuri la Şcoala de Predicare “Cireşarii” şi câţiva studenţi mi-au zis: “Dar, frate, povestiţi-ne şi nouă din Lucrare, pe unde aţi fost, ce piedici aţi întâmplinat, cum a lucrat Domnul cu Putere.”

Iată aici doar câteva din aducerile aminte, “Istoria se scrie acum”.  

Să nu dorim senzaţionalul, să-L căutăm pe Dumnezeu!

Din prea mult senzaţional, unii s-ar putea să rămână doar cu o părere din ceea ce trebuie cu adevărat să fie – Prezenţa lui Dumnezeu.

În partea a doua a cărţii, vom prezenta câteva schiţe biografice. Pentru că nimeni nu e perfect, nici cei care se găsesc în aceste pagini nu se definesc altfel. Însă putem lua de la ei ce au bun, am văzut că funcţio-nează, e benefic. Şi vom găsi. Sunt demonstrate.

Este foarte posibil ca prezenţa atât de pestriţă a unor celebrităţi şi per-sonalităţi să mire pe unii, dar nu e folositor nimănui. Din contră.

De la fiecare „nume” prezent vom afla cum a pornit pe drumul spre afirmare, cât de uşor a fost sa nu, lucruri mai puţin cunoscute, din culise, şi câteva din vorbele lor memorabile.

A recunoaşte valoarea cuiva este o calitate.

A scrie despre realizările unora dintre celebrităţi este o necesitate,   astăzi când totul pare doar instant şi perisabil.

Pentru cei curioşi să afle cum am făcut selecţia acestor celebrităţi, ei bine, pe lângă realizări şi o viaţă cât de cât aşezată, m-a interesat şi filo-nul spiritual, creştinesc, fără de care împlinire nu este pe Pământ.

Pentru că am auzit şi văzut oameni care, de la „fuga de cărţi” au deve-nit cititori efervescenţi sau chiar autori, ştiu că şi din cei care vor savura istoriile de aici, vor fi în viaţă ceea ce e de trebuinţă.

Textul pentru “capetele de afiş” din România care răspund la o între-bare este reprodus din cartea „Amintiri din copilăria vedetelor” pe care am publicat-o în 2001. Cele câteva articole despre acea culegere, apărute în ziare importante, centrale, alături de remarcile pozitive ale unor jurna-lişti de marcă, m-au făcut să nu renunţ la a scrie şi… despre alţii.

Pentru statistică s-au folosit informaţii de pe site-urile imdb.com şi wikipedia.com.

Pentru unii, istoriile de aici vor însemna, ce bine!, clipele Trezirii pentru Viaţa Veşnică.

Ar mai fi un cuvânt de scris… Acum.

– CATALIN DUPU