DESPRE DRAGOSTE, ÎN VREME DE RĂZBOI (II)

de prof. dr. Marius Silvesan

O altă trimitere în care putem identifica un  accent autobiografic este acela în care Dinu vorbește cu Miruna și îi spune că aceasta are talent și că pe viitor poate vor scrie o carte împreună. Să fie aceasta? Sau poate nu. Oricum, un crâmpei deja ne-a fost oferit.

     În privința cărții, a scrisului, îmi păstrez recomandarea adresată autorului ca acesta să aștearnă pe foaia de hârtie în viitoarele lucrări, tot bagajul informațional pe care simte că trebuie să-l scrie. Simt uneori o cenzurare, o trecere peste anumite detalii şi chiar teme, însă ele trebuie reliefate pentru că dispune, probabil nativ sau nu, de filon narativ, psihologic, textul său având miez.

     Un alt subiect important care reiese de pe paginile acestui roman este acela al vieții de credință autentice, dar și relațiile familiale aduse în atenția cititorului prin prezentarea cazului „familiei”, mamă și frate, Mirunei Deleanu.

     În privința vieții de credință și a importanței acesteia avem ca model relația și trăirea Mirunei Deleanu și a lui Dinu Romanescu. De asemenea, este interesant contrastul care reiese din relatarea Mirunei despre Dorina, fata pe care a întâlnit-o la Dunăre, când era copilă și lecția de simplitate și compasiune pe care i-o oferă tatăl ei, plecat prea devreme de pe acest pământ. Contrastul este construit între atitudinea Mirunei, care cânta despre Isus, dar avea o atitudine de superioritate față de Dorina, fata de la Dunăre rămasă fără mamă.

     În ceea ce privește limbajul se observă introducerea în carte a unor termeni din vorbirea cotidiană pe care îi recomandăm autorului ca în viitoarele lucrări să nu-i mai folosească. Aceștia sunt: individul, un termen de argou pe care îl considerăm impropriu în acest context, pliscul, să întâlnească așa piesă; clocitoare, ailaltă, pramatia, tipușorul. Cu toate că autorul este uneori ironic în exprimare, avem pasaje pline de inspirație, iar unele poezii, toate scrise de autor, sunt deosebite.

     Prietenia este un alt subiect tratat în cadrul acestei cărți, iar Cătălin Dupu vorbește aici despre prietenii adevărați. Un grup de prieteni adevărați se formează doar pe baza pasiunilor reale, comune. „Unii oameni nu sunt doar rău intenționați, ci bolnavi. Sunt în depresie și au câteva variante în legătură̆ cu aceasta: știu că sunt depresivi, dar nu vor să o recunoască̆, cunosc în ce situație sunt și caută̆ o soluție sau se răzbună pe alții pentru starea lor. Ei pozează̆ în prieteni, dar fac aceasta ca un paravan”. Este ca un avertisment pe care autorul îl transmite prin intermediul romanului celor din viața reală, care pozează în prieteni adevărați, dar de fapt ei nu sunt ceea ce pretind. Pentru prietenii adevărați, dar și pentru celelalte lucruri este nevoie să fim mulțumitori, deoarece mulțumirea este nu doar un lucru important în viața de zi cu zi, cât și un factor indispensabil al relaționării și al păstrării relațiilor. Cu atât mai mult acum, în aceste vremuri, este nevoie să înțelegem că „nu există iubire fără respect, dragoste fără de apreciere și dor lipsit de fapte făcute din devotament”. Putem spune ca și personajele principale că este nevoie de dreptate, iubire și curaj. Dreptate în societate, iubire în viața de familie și curaj pentru a spune lucrurilor pe nume și pentru a face dreptate și a arăta iubire și compasiune celor din jurul nostru.

     Periplul nostru prin romanul Tăcerea zorilor s-a încheiat, dar viața personajelor se continuă dincolo de paginile cărții, însă în alt timp istoric. Cititorul este purtat dincolo de ororile războiului, în perioada regimului comunist din România, regim politic care chiar dacă a fost ostil credinței și împărtășirii adevăratelor valori, le-a permis lui Dinu și Miruna Romanescu, dar și altora ca ei, să-și demonstreze lor înșiși ca familie, dar și celor din jur că, așa cum avem nevoie de libertate, egalitate și dreptate (Liberté, Egalite, Fraternité), avem nevoie și de Dreptate, Iubire și Curaj.

fragment din postfata la romanul Tăcerea zorilor. Cartea se poate comanda chiar acum aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor

Foto – ilustratie din carte, de Diana Dupu

Ochi stralucitori

  La Brăila mă aflam cu echipa de producţie a filmului Samson şi Eva, unde turnam un episod petrecut într-o fabrică. Pentru rolul colegului sudor, am găsit un tânăr foarte potrivit şi lucrurile mergeau foarte bine, până când cameramanul a oprit filmarea, spunâdu-i de mai multe ori, interpretului… să nu mai râdă!        Mă uit la tânăr şi nu văd niciun zâmbet. Iar filmăm, iar se opreşte… Nu mai râde!  Iar mă uit şi iar nimic. Îi spun celui de la cameră, să meargă mai departe cu filmarea, pentru că este bine şi aşa, chiar dacă ar avea un zâmbet schiţat pe faţă.     

Seara, după toată munca depusă, discutam cu producătorul şi ne spune istoria… sudorului din film.  Băiatul nu îşi cunoaşte părinţii, doarme într-o cameră din mansarda bisericii, nu are serviciu, ci doar ajută şi el la atelier, manâncă te miri ce, a venit la biserică de bună voie, a cerut să fie membru şi cu toate acestea… zâmbeşte…       

Ne-am uitat mai târziu la montaj la acele imagini şi tânărul nu zâmbea, dar avea pe faţă o strălucire aparte, liniştitoare, parcă din altă lume. Îi mulţumim pentru rol şi pentru strălucirea din atelierul de lucru.      Ce să însemne aceasta? Este speranţa şi manifestarea ei, că Bunul Dumnezeu se îngrijeşte cel mai bine, de toate! Deşi spunem că avem speranţă, uneori nu o manifestăm, sau chipurile, nu găsim motive… Interpretul sudorului avea motive de bucurie interioară. Nu râdea în hohote dar interiorul se manifesta.     

După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. Faptele 16:34  

din volumul Iubire si lumina

CRUCEA DE LA WORLD TRADE CENTER

cross wtc

Ne amintim cu toții de tragedia din SUA de la World Trade Center, din 11 septembrie 2001. Dar iata că minunile nu contenesc, nici in mijlocul tragediilor. La cateva zile dupa cumplitul eveniment, după care cele doua cladiri, denumite Gemenii, din New York, au căzut, fotografa Anne Bybee a surprins imaginea care se afla in acest articol – o cruce din metal, care nu a fost facuta de cineva, ci s-a realizat din acea tragedie. Crucea era formata din două bârne de metal, groase, care susțineau clădirile din oțel și sticlă.

Această fotografie a devenit foarte cunoscută, fiind ca o dovada de speranta in mijlocul nenorocirilor, si a fost prezentata de site-ul bgea.org. Complexul de clădiri World Trade Center a fost distrus în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, când două avioane deturnate de teroriști al-Qaeda au fost prăbușite în fiecare dintre cele două turnuri gemene. Clădirile s-au prăbușit din cauza incendiilor cauzate de exploziile avioanelor. Clădirea WTC 7 s-a prăbușit și ea în aceeași zi, iar restul clădirilor complexului au fost grav avariate și a trebuit să fie demolate în următorii ani. Complexul este de atunci în reconstrucție, WTC 7 fiind reinaugurată în mai 2006, și urmând să se finalizeze alți șase zgârie-nori și un monument în memoria victimelor atentatelor.