CITITUL, AZI

Omul de azi nu mai citeste? Greşit! Nu mai citeşte la modul de acum 10 ani, ce să mai vorbim de acum 20 de ani… Azi se citeşte altfel. Şi mult. De pasionaţi. Cum şi atunci, doar pasionaţii citeau cel mai mult şi bine. Azi se citeşte în PDF, pe site, pe portal, pe… etichetele de la produse din supermarket-uri. Tot azi se scrie mult şi se publică tot atât. Numai că, nu în felul trecutului, ci pe net. Şi cred că cititorii sunt mai mulţi, mai variaţi şi mai rapizi, la lectură! Cititul clasic a prins deja o notă boemă. O carte, un ceai, o cafea, o lumină mai fină…

Azi se citeşte pe domenii. Sunt inginer, citesc de cele inginereşti. Sunt la medicină, tomurile ale mele sunt. Sunt la arte, albumele le caut în grabă. Au şi text.     Dar cititul clasic va reveni la mare căutare, ceva mai încolo… nu foarte mult.  Nu e important cum citesc, ci dacă mai citesc? Lectura nu are nevoie de diplome – un om citit se recomandă prin vocabularul sau tăcerea sa.

Cultura generală se capătă şi de pe net, radio dar aprofundarea ei ţine de lectură. Iar un intelectual fără cititul Bibliei, este ca un ceai fără  linguriţa cu plante.

După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi”. Faptele Ap. 13:15  

de Cătălin Dupu

Piedone, eroul multor copii

Când actorul Bud Spencer, Piedone, apărea în faţa noastră pe marile ecrane, noi băieţii eram fascinaţi. Vedeam în el exemplul, modelul, da,… dreptatea şi umorul. Râdeam de cum îi bătea pe răufăcători şi cum îi transforma pe ăia de se dădeau cei mai tari în păpădii. Ori de câte ori apărea un film cu el şi  vedeam afişul postat în vitrina de la cinematograf, imediat îmi doream să fac rost de 4 lei şi să merg.  Felul lui de-a fi  şi dreptatea sa ne făcea bine. Aveam speranţa, chiar şi mici fiind, că pe lumea asta unii mai pot face dreptate. Apoi, imediat cum ieşeam de la cinema, aşa cum era şi firesc la vârsta aceea, ne transformam în mici Piedone. Câştig de cauză aveau copiii sau adolescenţii cu greutate, kilograme mai multe. Ei deja erau ca năzdrăvanul Piedone. Piedone se deosebea de Chuck Norris şi Stallone prin faptul că avea foarte mult umor. Şi cum ar arăta viaţa asta fără umor?

Din volumul Sublimul imperfecțiunii.

Rezistă, oricât de greu ar fi!

Rezistă chiar dacă simţi că nu mai poţi duce problemele. Lupta nu este dreaptă, dar putem ieşi învingători! Astfel de vremuri au mai fost şi, până la urmă, s-a uitat aproape totul.

Rezistă chiar dacă e o bătălie şi la nivel mental. Tot felul de gânduri se abat asupra noastră. Şi din cele bune şi din cele mai puţin plăcute. Trebuie să trecem peste cele rele, încrezători în viitor. Scrie-ne dacă ai întrebări.

Rezistă chiar dacă finanţele sunt pe sfârşite. E o parte grea de trecut. Dar să sperăm că toate aceste necazuri se vor încheia la timp. Nu trebuie să disperăm, ci să avem încredere în Dumnezeu.

Rezistă chiar dacă vin veşti rele din presă. Şi de această dată am văzut cine ştie jurnalism şi cine bate câmpii. Alege din presă ce e de interes, nu duzina.

Chiar dacă suntem în cădere, în declin e aproape totul, degringoladă e în multe domenii, deprimarea îşi face loc, destrămarea nu mai are mult în diverse zone, deznădejdea se amplifică la unii, doborârea nu trebuie să aibă loc. Răsturnarea aceasta de stare va trece, se va risipi, pentru că am fost creaţi cu puterea de a ne ridica şi a reuşi.

Rezistă, roagă-te şi citeşte Biblia. Sunt unii din cei mai siguri paşi.  Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd, citim în Evrei 11,1-3.

Rezistă chiar dacă simţi că nu toţi sunt de partea ta. Trăim într-o lume bolnavă. Uitaţi-vă ce se petrece cu Terra azi. Mergi înainte, încrezător.

Rezistă pentru că ai fost creat să ai reuşită! Este un atu pe care nu-l are decât omul.

de Cătălin Dupu

Textul poate fi preluat doar cu citarea sursei.

Civilizaţie dispărută?

foto din arhiva personala

În România avem parte de civilizaţie dispărută? Sau ignorată, ori în ultima vreme vorbim doar de lipsa de civilizaţie?

În frumosul an 2020, unele străzi din România sunt, după o ploaie bună, lacuri de acumulare. Ce frumos! Splendid.

Bătaia de joc este confundată cu replicile: Avem în plan, La anul o facem, Este pe lista de priorităţi.

Strada ca strada, dar ce facem cu locuinţele, apa potalibă, fântânile? Astfel de imagini nu sunt luate departe în ţară, ci şi lângă Bucureşti. Ce frumos!

În perioada aceasta de cumpănă… mă rog, ar fi bine să ne gândim la câtă lipsă de civilizaţie avem în multe domenii.

A da vina pe alţii nu mai este o soluţie. Oameni, suntem în mileniul 3! Sau vorbim de comuna primitivă?

Chiar putem discuta de un nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății? Au! Când mergem cu barca după pâine, în loc de maşină sau pe jos?

Mai are rost să discutăm de un nivel înalt de dezvoltare a societății? Au, au! Unde trăim? Delta-i deltă, restul României nu e cazul să fie sub apă, că plouă afară.

Şi se mai miră unii că nu sunt votaţi. Pentru? Sau dacă îţi pui o cravată peste tricou înseamnă că eşti civilizat? Asta, da, dacă ai în picioare adidaşi noi.

Nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, scrie la 1 Cor 6,10.

de Cătălin Dupu

Ceva mai bun decat horoscopul

mai bun

Chiar poate exista ceva mai bun decat horoscopul? Da. Si nu e o alta varianta realizata pe acelasi format.

Oamenii care citesc zilnic horoscopul vor un singur lucru – sa-si cunoasca viitorul. Insa cel mai bine viitorul il putem cunoaste din Biblie. Aici sunt toate detaliile cu privine nu doar la ceea ce se intampla azi si maine, ci pana in vesnicie. Asa ca mergem pe varianta reala. Pentru ca oricum, pana la urma tot cu ea ne intalnim. Exista tot felul de aplicaţii cu Biblia unde poţi găsi cele mai acute teme, subiecte şi întrebări.

de Catalin Dupu

In culise cu Dem Radulescu

Stătea la catedra lungă de la examenul de admitere la actorie. În sală nu era foarte multă lumină, ca la teatru, numai pe scenă luminau două reflectoare. Dem Rădulescu lua în acel an o nouă clasă de actorie. Pe mine nu m-a întrebat nimic în examen. Atunci l-am văzut pentru prima oară, în afară de filme şi programele TV.

      După câteva luni, în clasa de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, cu Dem Rădulescu profesor, la primul curs, un asistent mi-a spus: „Te-a vrut la clasa lui”.

      Eram a 9-a generaţie de studenţi pe care o pregătea maestrul. Cu noi a fost altfel. Chiar dacă istoriile despre el nu erau comice, cu noi s-a purtat ca şi cum eram copiii săi, sau, mă rog, nepoţii

      În ziua primului examen, ne-a întrebat:

      – Ce, aveţi emoţii? În prezența mea nu aveați şi acum vă înspăimântă comisia?

      După unele examene ne aducea de mâncare sau ne trimitea să luăm pentru toţi suc. Era ceva neaşteptat pentru noi. Plus că, în studenţia de atunci, o masă era un regal.

      În anul I, semestrul II, mi-a dat să repet „Mitică Popescu” de Camil Petrescu. Am repetat zi-noapte.

      După ce am dat reprezentaţia, examenul, Dem Rădulescu mi-a spus:

      – Dupu, eu nu mai am ce să îţi spun. De acum, ţine-te de treabă.

      Era confirmarea pentru toată munca depusă, pentru atenţia acordată maestrului, sfaturilor sale şi, desigur, mă bucuram nespus de mult.

      La fel mi-a zis şi decanul facultăţii – Gelu Colceag; şi el nu prea vorbea.

      Deşi nu se permitea, în anul II m-a lăsat să repet pentru o piesă ce se juca la Teatrul Naţional din Bucureşti. Am fost la câteva repetiţii, apoi am renunţat. Tare ciudată mai era regia.

      La cursuri, dacă ne vedea obosiţi sau trişti, pentru jumătate de oră ne povestea din viaţa sa de actor. De atâta râs, personal, eram pe sub bancă. Avea un umor instant, avea replici, “treceri”, era mare…

      Când ne explica o scenă, ori era foarte tragic – şi îngheţam, ori râdeam cu lacrimi. Aşa era maestrul, un actor… imens.

      În anul III am „interpretat” la clasa de regie pe Nae Girimea din „D’ale carnavalului” de Caragiale. A fost al doilea succes. În timp ce jucam, îl auzeam spunând comisiei: „Ăsta e de la mine. Ăsta e de la clasa mea”.

      Eram încântat de faptul că i-a plăcut rolul. Nu mă învăţase degeaba.

      Într-o zi a venit la cursuri şi, aproape de încheiere,  ne-a spus:

      – Am vorbit cu un doctor. Ăsta ştie ce vorbeşte, doctor bun. Am discutat cu el şi mi-a spus că nu aici este totul… Trebuie să fie ceva Dincolo. Înţelegeţi.

      Vorbea despre veşnicie, Dumnezeu.

      Am publicat în revista „Armonia” condusă de Dinu Săraru, un interviu imaginar cu maestrul. I l-am dat să citească şi după aceea mi-a zis:

      – Dragă, ai condei.

      Pentru anul IV mi-a spus că s-a gândit să îmi dea rolul principal din piesa „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan şi mai apoi Tipătescu din „O scrisoare pierdută”. Am şi început să repetăm pentru „Celebrul 702”, dar nu a mai fost să fie şi nu din vina sa, nici a mea. Oricum, mi-a demonstrat, ca lecţie de viaţă, că este un mare domn. Cuvintele pe care mi le-a spus atunci mi-au dat curajul să lupt în meseria asta şi nu numai.

      A repetat cu mine monologul din spectacolul de final al facultăţii şi toată piesa s-a dovedit a fi un mare succes. Rămânea cu mine în sală şi lucram pe text. Îmi era şi jenă că îşi pune timp să repete cu mine. Mulţumesc…

      Am jucat la Budapesta, Sibiu, Piatra Neamţ, Vaslui şi de zeci de ori în Bucureşti la Studioul de Teatru “Casandra”. Acum nu mai e.

      Am scris un moment comic pentru teatru TV şi i l-am dat să-l vadă. Am vorbit cu el şi mi-a zis că e gata să-l filmăm, dar pe atunci, TVR era mereu în schimbări de cadre şi nu se lega nimic.

      Ultima oară când ne-am întâlnit, pe lângă UNATC, m-a întrebat:

      – Cu textul ăla ce-ai făcut? Unde să-l imprimăm?

      Am vrut să scriu o carte despre profesorul meu. Cineva va trebui s-o facă. Alături de alte mari nume, a inventat comedia românească.

      Nu puteam să am un alt profesor mai bun…

      Şi nu îl pot uita nici pe cel care mi-a dat primii paşi pentru actorie, Patric Petre Marin. Mi-a zis: “Dacă nu intri la facultate e pentru că ești doar foarte tânăr”. Am intrat din prima.         

      Seria de filme “BD la munte şi la mare” s-a declarat a fi cel mai îndrăgit serial de comedie românească. Pe oriunde merg în ţară, găsesc oameni care îmi spun replici întregi din “BD”-ul  cu Dem Rădulescu, Jean Cosntantin şi Puiu Călinescu. Toţi s-au dus… 

      Rolul pe care l-a făcut în filmul “Astă seară dansăm în familie” este o creaţie artistică de excepţie. Trebuie văzut.

      “Din Caragiale, numai pe Zoe n-am jucat-o”, zicea domnia sa. Era născut pentru Caragiale, asemenea lui Radu Beligan.          

      “Una e să fii celebru şi alta e să fii o personalitate.” Ne-a spus aceste cuvinte de mai multe ori. Eu n-am uitat.

      Actriţa Anca Sigartău, fostă elevă de-a sa, ne zicea el, “la ore îşi nota într-un caiet din vorbele mele”. Ar trebui să le publice.   

      Mai aveam nevoie de maestrul Dem Rădulescu – era un bun naţional. S-a dus să-i înveselească, probabil, pe cei de Dincolo de moarte… La revedere, Mare Maestru…

text publicat in volumul Istoria se scrie acum de Catalin Dupu

Puterea de a ne ridica

10 lecţii pe care le-am învăţat în criza actuală.

Lecţia ştiinţei care nu le ştie pe toate – Până acum oamenii de ştiinţă se băteau tare cu pumnul în piept şi în eprubete că le ştiu pe toate. Ok! Vrem vaccinul! Ştim că au mai exista astfel de situaţii în lume şi până acum, dar unde este leacul?

Lecţia vulnerabilităţii – Oricât s-ar arăta oamenii de puternici, oricâte descoperiri am făcut şi indiferent de ce telefon inteligent ţinem în mână, suntem extrem de vulnerabili. Nu trebuie să vină fiinţe SF să ne distrugă, ajunge un COVID-19. Vulnerabili până la moarte.

Lecţia puterii online – Acum aproape toată comunicarea, comerţul şi ce mai vreţi dvs se face în virtual. Această perioadă luaţi-o ca şi o prob pentru ce va urma, hai să spunem în câţiva ani.

Lecţia curajului – Toţi cei care luptă cu Coronavirusul sunt deja eroi. Ei luptă pentru ca alţii să trăiască. Da, sunt eroi! Mulţumim.

Lecţia neputinţei – Nu putem face mai mult decât… putem, ne lasă conjunctura să acţionăm. Suntem şi neputincioşi deşi, se pare, omul a ajuns pe Lună. Şi s-a întors repde de acolo. Sau…

Lecţia izolării – Stau acasă nu este o joacă. Mesajul acesta care apare aproape peste tot nu este o glumă; trebuie să ne protejăm. Să ştiţi că niciun investitor nu vrea să stea acasă şi să piardă toată investiţia. Însă acum este nevoie de precauţie, prevenţie şi izolare.

Lecţia laşităţii – Oamenii laşi sunt printre noi. Motivele şi le cunoaşte fiecare, dar când ajungi să faci rău altuia şi indirect ţie, nu mai vorbim de laşitate, ci de prostie. Laşi au fost mereu, în războiae, în comunism, în toate. Şi vom mai avea. Important este să îi recunoaşte, măcar.

Lecţia neascultării – Lecţia aceasta e mare şi dureroasă, ca mai toate celelalte. Omul nu vrea să asculte, el le ştie pe tote. Ok, atunci să ne spună când ieim din situaţia de criză? Mediocritatea la noi şi nu numai este în plină dezvoltare. Bine, ea este îmbrăcată în haina ştiinţei totale, cu un praf de mă descurc eu peste blatul pufos şi degeaba. Mediocritatea iese la suprafaţă şi separă imediat lucrurile, pentru că oamenii educaţi nu vor sta niciodata să asculte vorba goală a pseudo-inteligenţilor subculturali. Vorbim de nescultare la multe nivele. Şi se leagă cu următoarea.

Lecţia hoţiei – Au minţit ca să vină acasă. Şi unii au adus moartea cu ei. E bine… Au câştigat. Cine şi pentru câtă vreme?

Lecţia parteneriatului – Încă mai sunt oameni. Pe această Terra improvizată încă mai sunt oameni. Sunt cei care ajută, salvează, comunică, sunt un sprijin. Şi ei sunt eroi. Fără ei am fi deja în colaps.

Chiar dacă suntem în cădere, în declin e aproape totul, degringoladă e în multe domenii, deprimarea îşi face loc, destrămarea nu mai are mult în diverse zone, deznădejdea se amplifică la unii, doborârea nu trebuie să aibă loc. Răsturnarea aceasta de stare va trece, se va risipi, pentru că am fost creaţi cu puterea de a ne ridica şi a reuşi.

Şi ştiţi ceva? Încă mai sunt lecţii pe care le învăţ .

Să găsim partea bună a izolării. Să ne apărăm, să luptăm şi să învingem.

de Cătălin Dupu

Textul poate fi preluat doar cu citarea sursei.

Apă, toalete și săpun

s flu

Text – Cătălin Dupu

Foto – Conversation

Situația României și Coronavirusul. În România, din păcate, doar 35,3 % din populația rurală are parte de apă curentă! Aici este o imensă problemă. Se cumpără dezinfectant, dar cu săpunul ce facem? Să vorbim de sănătate, dar nu este peste tot apă curentă și nu există o educație civică reală. Prin anii 90, Paul Everac avea o pastilă de genul acesta la TVR. Vai ce-l mai înjurau unii. Ete, na! El bine spunea. Și acum cine suferă? Că scriitorul a plecat la cele veșnice.

Cu toaletele publice ar trebui făcut ceva! Este un fel de-a spune că există. Ele sunt bombe, focare, buncăre pline de microbi. Bine că elevii și studenții mai stau și pe la casele lor.

Cea mai bună soluție pentru mulți este cu statul acasă. Aceasta legat de sănătate. Că economia deja se alterează este altă discuție, despre care se va vorbi în alți termeni, cât de curând.

Civilizația multora lasă de dorit. Lipsa unei igiene corporale minime este ceva comun unui mare procentaj de concetățeni. Aici nu guvernul trebuie să intervină.

Dezinteresul față de semeni se resimte din plin, cu violență chiar, și zilele acestea. Câteva cazuri: cei care vin din străinătate și mint că au fost în Groelanda să se bronzeze; cei care vor să intre în țară și nu doresc la carantină. Asta nu înseamnă holeră, oameni! Și nu e pe dorințe aici! Cei care sunt în țară și nu declară că au fost plecați de aici prin alte țărișoare. Cei care au probleme și nu merg la doctor de rușine, iar lista poate continua. Situația nu e verde deloc. Apoi toți se dau cu părerea pe acest Coronavirus. Dar de Gripa Spaniolă din 1918 a auzit careva?  Apă, toalete și săpun. Fotografie de arhivă, legată de Gripa spaniolă.

– textul se preia cu precizarea sursei.

800 DE COPII, ÎNTR-O SINGURĂ ZI


În spectacolul Sânziana şi Pepelea

Repetam într-o sală unde era frig, de actorii şi interpreţii jucau cu gecile pe ei iar la pauze fugeau în birou să se încălzească la un radiator. Ianuarie, un orăşel de lângă Dunăre, o sală de spectacole. Am stabilit cu directorul teatrului să montăm o piesă care, mai târziu avea să fie o carte, „De ce bat clopotele de Crăciun?” I-am dat textul, i-a plăcut şi au început repetiţiile în gheţar. Se apropia şi ziua premierei şi era primul meu spectacol, în calitate de scenarist şi regizor. Nu voi uita niciodată că, de ziua mea, în acel an, stăteam în sala de teatru şi îmi suflam un picuţ de aer cald în palmele îngheţate. Dar, minunat lucru, toţi din echipă eram fericiţi. Da, fericiţi. Piesa avea o poveste care vorbea despre iubire, plăcea actorilor şi speram că şi publicului.

În ziua premierei frigul nu fugise. S-a stabilit să se joace trei reprezentaţii în aceeaşi zi, copiii venind însoţiţi de profesori. Am jucat cu toate sălile pline, 800 de elevi privind la povestea jucată cu atâta dăruire de cei de pe scenă. Spectatorii au primit câte o carte cu poveşti iar unii dintre ei, în primăvară, au mai dorit să aibă cărţi cu povestiri din Biblie. Şi nu au aşteptat deloc. Frigul de atunci nu l-am uitat dar nu ne-a doborât pe niciunul, pentru că bucuria copiilor a fost imensă… Reuşisem. În anul 2002 mi s-a publicat volumul De ce bat clopotele de Crăciun, carte cu o nuvelă, mini-roman, care va fi şi comandă din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România – a doua ediţie. Proiectul instituţiei mă onorează. Peste ani a urmat realizarea unei piese de teatru radiofonic cu acelaşi titlu iar un amic mi-a spus, după ce a citii cartea, că este un text numai bun pentru Disney. Acest program nu a fost singular și mergem mai departe.

+ din volumul Iubire şi lumină.

Cartea se poate comanda de la contact.