Civilizaţie dispărută?

foto din arhiva personala

În România avem parte de civilizaţie dispărută? Sau ignorată, ori în ultima vreme vorbim doar de lipsa de civilizaţie?

În frumosul an 2020, unele străzi din România sunt, după o ploaie bună, lacuri de acumulare. Ce frumos! Splendid.

Bătaia de joc este confundată cu replicile: Avem în plan, La anul o facem, Este pe lista de priorităţi.

Strada ca strada, dar ce facem cu locuinţele, apa potalibă, fântânile? Astfel de imagini nu sunt luate departe în ţară, ci şi lângă Bucureşti. Ce frumos!

În perioada aceasta de cumpănă… mă rog, ar fi bine să ne gândim la câtă lipsă de civilizaţie avem în multe domenii.

A da vina pe alţii nu mai este o soluţie. Oameni, suntem în mileniul 3! Sau vorbim de comuna primitivă?

Chiar putem discuta de un nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății? Au! Când mergem cu barca după pâine, în loc de maşină sau pe jos?

Mai are rost să discutăm de un nivel înalt de dezvoltare a societății? Au, au! Unde trăim? Delta-i deltă, restul României nu e cazul să fie sub apă, că plouă afară.

Şi se mai miră unii că nu sunt votaţi. Pentru? Sau dacă îţi pui o cravată peste tricou înseamnă că eşti civilizat? Asta, da, dacă ai în picioare adidaşi noi.

Nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, scrie la 1 Cor 6,10.

de Cătălin Dupu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s