UN RISC ASUMAT

foto – Slovacia

Multora le este teamă de tot ce se întâmplă, altora preferă să le fie teamă unora, alţii nu mai suportă teama. De aici şi multe acţiuni nefondate, care se întâmplă la nivel mondial.

Ei vor tremura de spaimă când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit, scrie Psalmul 14,5. Consider că mai mult ar trebui să avem grijă de relaţia care o avem cu Dumnezeu. unora nu le mai este frică de El, dar ce ciudată atitudine. Dacă unii oameni se tem de moarte de o criză, cum va fi la vederea lui Dumnezeu?

Atitudinea creştinului adevărat ar trebui să fie aceasta: Chiar o oștire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aș fi – Psalmul 27,3.

Ca oameni ne temem de multe şi este firesc. Ca oameni cu credinţă în El, teama o dăm celui ce o poate duce – Creatorul.

De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor, citim în Psalmul 46,2.

De ce spuneam de un risc asumat?

Cred că ar trebui să luăm exemplul Slovaciei unde  a început prima fază de relaxare a restricţiilor când magazinele mici, cu o suprafaţă de cel mult 300 mp, vor putea fi deschise, cu condiţia respectării unor reguli stricte de igienă. Majoritatea furnizorilor de servicii cu suprafeţe similiare vor putea, de asemenea, să redeschidă, a retransmis Agerpres.

Serviciile în care oamenii vin în contact mai apropiat, precum frizeriile sau saloanele de înfrumuseţare, nu îşi vor putea reîncepe activitatea decât în etapa a doua, aşteptată să survină peste două săptămâni, după o evaluare a primei faze.

Măsurile de relaxare vor fi retrase dacă numărul infectărilor va creşte.

Se vor putea redeschide centrele sportive, însă doar pentru activităţi care nu includ contact direct între participanţi, precum tenis sau golf, iar sportivilor nu li se va permite să folosească vestiare sau băi comune.

Vor putea fi redeschise şi pieţele în aer liber, la fel şi magazinele dealerilor de automobile.

Taxiurile vor putea funcţiona din nou în etapa a doua, cu condiţia ca şoferul să fie despărţit de pasager cel puţin printr-un ecran de plexiglas.

În faza a doua vor fi permise de asemenea căsătoriile şi serviciile religioase, atât timp cât participanţii poartă măşti de protecţie şi respectă distanţarea socială.

În faza a treia vor fi redeschise muzeele, magazinele de peste 1.000 mp şi terasele în aer liber ale restaurantelor şi cafenelelor.

Şcolile, grădiniţele, centrele comerciale, piscinele, sălile sportive, de cinema şi teatrele îşi vor putea redeschide porţile doar în faza a patra.

de Cătălin Dupu

Textul poate fi preluat doar cu citarea sursei.

Interesante sunt şi:

https://catalindupu.wordpress.com/2020/03/28/ingrijorarea-si-apelul-de-urgenta/

Carti si un film despre curaj

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s