Oare va cădea totul în criza asta?

Azi răspund întrebării venite din partea lui S.P.: Oare va cădea totul în criza asta? Nu ştiu ce va urma, dar nu e bine deloc.

Marea parte a industriei este blocată. Aproape toate serviciile nu mai mişcă nimic. Salariile la unii au scăzut, la alţii nu mai sunt, iar la o altă parte nu se ştie de vor mai avea de muncă. În continuare vor cădea multe, dar nu totul.

Omul, creaţia lui Dumnezeu, nu cade aşa uşor. Este adevărat că sunt încercări foarte mari, dar nu totul va cădea. De fapt, ţineţi-vă bine, va fi o relansare chiar puternică pentru foarte multe domenii.

Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El, si El va lucra, scrie în Ps 37,5.

Parcă am fi în vreme de război. Nu se trage cu arma, se împuşcă cu viruşi. Este o luptă despre care vom mai vorbi şi, din păcate, vom mai avea parte. Trebuie să ne apărăm, să lupăm şi să învingem.   

Cel puţin pentru încă o vreme trăim zile deosebit de grele. Acum supravieţuim absolut cu toţii şi trebuie să găsim soluţii la fiecare nivel, soluţii înţelepte; din casă până la serviciu. Trebuie să fim responsabili, fiecare cu ceea ce este chemat să facă. Trăim şi trebuie să avem credinţă. Este necesar să ne susţinem aşa cum putem unii pe alţii.

Mulţumesc acelora care îmi scriu şi comentează chestiunile acute ale momentului. Voi răspunde în continuare la mesajele primite legate de situaţia de criză.

Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta! ne sfătuieşte Prov 3,5.

de Cătălin Dupu

Textul poate fi preluat doar cu citarea sursei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s