Îngrijorarea şi apelul de urgenţă

Îngrijorarea este sentimentul tuturor zilele acestea, fie că vor sau nu să recunoască. Ne îngrijorăm pentru multe lucruri: sănătate, bani, locurile de muncă, economia ţării şi situaţia globală. Mai sunt şi altele, dar acestea sunt suficiente.

Este firesc să ne îngrijorăm, însă important este cum acţionăm în vremuri tulburi, cum trecem peste criză?

Să dăm un apel de urgenţă la Tatăl tuturor lucrurilor bune, Dumnezeu.

După ce Mădălina Manole a trecut la cele veşnice, am realizat filmul Apelul de  urgenţă, despre Stefan, un tânăr care nu mai suporta viata… E la un pas de sinucidere… Cine il va ajuta?… O ecranizare a piesei de teatru cu acelasi titlu, un film pro viata, pro 112.

Pentru a scăpa de îngrijorare, vă propun să privim la Psalmul 23, un text biblic, balsam pentru cei care ştiu că au nevoie de Dumnezeu şi nu numai. Acest buchet de versete reprezintă o carte de vizită a Domnului şi, pe de altă parte, raportarea autorului, şi sperăm că şi a noastră, la Măreţia Sa.

De ce Domnul este bine a fi “Păstorul meu”?

Aceasta este suprema Lui menire, este Existenţa Lui. Având această perspectivă, viaţa noastră poate fi trăită altfel, adică foarte bine

El ştie cum să lucreze cel mai bine cu noi.

Domnul nu numai că alină durerile noastre, dar ne oferă şi siguranţa necesară, reală şi unica.

Păstorul nostru este Cel mai Mare.

De ce oare? Aici este cheia: „din pricina Numelui Său”, după cum citim în versetul 3 al psalmului. Ca şi în rugăciunea „Tatăl nostru”, la cele 10 porunci şi la Creaţie, totul începe cu Dumnezeu.

Biblia conţine o mulţime de argumente care certifică Numele Său.

În anul 2005 a fost descoperită… Eris, cea mai mare Planetă Pitică cunoscută din sistemul nostru solar. Meritele aparţin unei o echipe americane care s-a bazat pe imagini înregistrate de pe bolta cerească la 21 octombrie 2003. Deşi această ştire nu are nimic comic în ea, zâmbesc, la faptul că, după mii şi mii de ani, încă mai descoperim planete, încă mai căutăm remedii la boli, încă unii dintre noi sunt violenţi, ca în epoca de piatră dar… se afirmă, de către alţii că nu există Dumnezeu sau nu are destulă Putere.

Dacă privim lumea mică din avion, cum se vede aceasta de pe  Eris, cea mai mare planetă pitică cunoscută din sistemul nostru solar! Atenţie, din sistemul… nostru solar. Ne putem imagina?…

Păstorul nostru – o certitudine.

Pentru David, „Domnul este Păstorul meu…” înseamnă certitudinea. Nimic nu poate să îi schimbe alegerea şi convingerea. Observăm că verbul este la timpul prezent, autorul trăind afirmaţia.

Şi pentru noi Domnul Isus ar trebui să fie la fel.

Dar cine este oare “păstorul” meu? Oh, s-ar putea să fie altcineva decât El? Nu e bine. Astfel necazurile vor ţine veşnic. “Păstorul” unora poate fi banul, cariera, inteligenţa (a se vedea atitudinea ateilor), frumuseţea, relaţiile, chiar religiozitatea.  

Important este ca să Îl lăsăm pe El să acţioneze în viaţa noastră, pentru a primi binecuvântarea. Aceasta înseamnă să fim copiii lui Dumnezeu. Dacă nu Îl lăsăm să acţioneze după Voia Sa vom avea numai de pierdut din toate punctele de vedere.

 Ca şi creştini avem siguranţă în orice vreme pentru că Domnul nu are asemănare! Chiar dacă vrem sau nu, Domnul va rămâne Veşnic în Istoria Universului, Adevăratul Păstor.

Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul. Apoc. 22.13

Bine ar fi să ne amintim de o întâmplare în care am văzut că Domnul este Păstorul nostru.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa.

Cum se reflectă această expresie Domnul este Păstorul meu în familia mea?

Îl lăsăm pe El să acţioneze întotdeauna în viaţa noastră?

– parte din text este publicat în vol. “Farul de la capătul inimii”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s