Cum să trecem lucizi peste criza actuală? 5 paşi siguri

de Cătălin Dupu                                             Foto – rampages.us

Situaţia actuală, în diferite moduri, ne afectează pe toţi. Unii suportă mai greu aceste drastice schimbări, tocmai de aceea iată 5 paşi isguri să trecem lucizi, cu mintea limpede, peste criză.

1. Emoţiile se pot stăpâni

Emoţiile vin la intervale şi intensitate diferite de aceea trebuie să le abordăm cu calm, fără să ne doboare. Răbufnirile pot veni din partea partenerului, a copilului, sau din partea cuiva străin. Trebuie să fim conştienţi că aceste tensiuni apar la intervale diferite şi cu o intensitate variată. Emoţiile se pot stăpâni, trebuie, şi mai ales să nu le punem la sufet.

2. Concentrează-te la cei din familia ta, nu te mai aşeza pe tine pe primul loc.

Când te concentrezi numai pe persoana ta multe lucruri şi apoi totul ţi se vor părea împotrivă. 

3. Pasiunile comune ajută enorm.

Ne referim la pasiuni legate de domeniul artistic, culinar, sportiv, spiritual etc. Găseşte puncte comune cu cei din  familia ta şi veţi avea de câştigat.

4. Aminteşte-ţi de istoriile din viaţa ta pline de reuşită şi bucurie

Acesta este un exerciţiu excelent în a da şi mai mult valoare vieţii tale. Ai avut reuşite, a fost bine, şi totul se va întoarce la normal. 

5. Criza aceasta este doar o perioadă din viaţa ta.

Este necesară rugăciunea şi este recomandat a citi Biblia pentru că ea are răspunsuri pentru vremuri ca acestea.

Caută starea de bine… Uneori pentru unii ea nu înseamnă foarte mult. Poate fi doar a muşca dintr-un măr roşu şi viguros ori să stai tolănit într-un fotoliu şi să citeşti un roman bun. Atât. Sau să auzi cum în sobă troznesc lemnele iar afară ninge… E atât de bine… E normalitatea uitată, pierdută sau vândută pe prea mult virtual şi o încordată nepăsare. Îmi amintesc cum mama, în copilărie, pe vremea comuniştilor, făcea iarna prăjituri. Afară erau troiene de zăpadă de un metru iar în bucătări mirosea a dulciuri, fără E-uri. Erau cele mai bune prăjituri din lume. Aşa simte aproape fiecare copil. Nici nu luasem din prăjitură şi deja îmi spuneam: E atât de bună, de atât de bine aici… Alţii se mulţumesc doar cu o privire iar apropiaţi le ajunge doar o atingere de mână… La bunici, la Iaşi şi Bucureşti, găseam adesea acea stare pe care nu doream s-o pierd niciodată. O seară cu prietenii, din cei adevăraţi, nu de imagine sau de uzură, ne aduce acel simţământ atât de special. Sigur un tablou pe pânză sau unul în naură, o ramură de brad sau un iepure trecându-ţi prin faţa ochilor, aduc aceeaşi stare. Şi muzica, şi un fim, un citat superb şi câte şi mai câte, uite, câte ne pot da acea stare de bine.

Când scriu mă simt bine, împlinit. De aceea, romanul Sublimul imperfecţiunii ne poartă prin Veneţia, Copilărie la început de mileniu ne aminteşte de acei ani, Cine știe ce aduc zorile? – cartea cu nuvele ne întoarce în anii 40 şi nu numai, O zi perfectă – aduce zâmbet şi mister, Diamantul Ierusalimului ne invită la o croazieră în Bahamas iar Sfârşitul nu e totul ne prezintă Las Vegas-ul şi Coasta de Azur. Am scris aceste cărţi având în vedere şi această stare de împlinire. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! citim în Psalmul 34:8. Merită încercat, garantat. A nu uita că pentru a face un bine, nu trebuie multe – ajunge un pic de voinţă şi restul darul inimii… Da, e atât de bine…

– din volumul Iubire si lumina

+ Textul poate fi preluat doar cu citarea sursei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s