Să ne apărăm, să luptăm şi să învingem!

de Cătălin Dupu                    Foto – Valentina Izaguirre Juan Delcan                                  

Parcă am fi în vreme de război. Nu se trage cu arma, se împuşcă cu viruşi. Este o luptă despre care vom mai vorbi şi, din păcate, vom mai avea parte. Trebuie să ne apărăm, să luptăm şi să învingem.  Cei mai mulţi nu ne aşteptam, ne-a luat pe nepregătite. Parcă nimic nu prevestea…

     O modalitate de a stopa nenorocirea este Distanţa care ne salvează. Aşteptarea din casă este răspunsul. Dacă chiar trebuie să ieşim din casă (?) atunci Distanţa înseamnă cineva salvat. 1 m, 2m – sunt necesari. Dacă plecăm trebuie să ştim că a respecta pe altul înseamnă a te salva chiar pe tine. Indiferent cât de puternic te crezi, virusul nu se joacă. Doi artişti au realizat un clip fooarte sugestiv – foto cu chibriturile de mai sus. Cu cât ne apropiem mai mult de unul inflamat, cu atât mai repede ne aprindem şi noi, iar apoi pe alţii.

     Responsabilitate. Este nevoie de mult echilibru în luarea deciziilor de tot felul. Să rămânem calmi şi să respectăm măsurile de siguranţă. Să ne informăm numai din surse sigure şi să nu uităm că sănătatea, viaţa, tuturor depinde de ce face fiecare, mai ales în aceste zile.

     Pentru prima oară în viaţa mea am privit la copacii înmuguriţi şi bucuria este atât de estompată. Ei nu au nicio vină, din contră. Sunt frumoşi, dar nu-i mai pot vedea în toată splendoarea ce o au. Bine că au înflorit. E semn tare bun. Măcar ei pot respira şi încă nu i-a atins nimic.

O rugăciune sinceră făcută acum ajută enorm; pe noi şi pe semeni. Şi viitorul nostru.

+ Textul poate fi preluat cu citarea sursei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s