Cine e plictisit de viata sa stea o zi pe pat de spital

ambulanta

Cine e plictisit de viata sa stea o zi pe pat de spital si atunci va realiza ce bine e… sa respiri normal, nu la aparat, sa mergi, sa vezi… color si sa poti sa nu depinzi de perfuzii si alte doctorii. Atunci plictisul cauta sa fie inlocuit cu un scop bun. Ca de rele e satula lumea.

– Catalin Dupu

Who is tired of life to stay one day and hospital bed and then you realize how good it is to breathe normally not the device, to go, to see color and you can not depend on infusions and other. When boredom is looking to be replaced with a good purpose. As bad the world is sick .

Pe barba mea – sau nu e chiar asa

unity

In adevar nu totul se realizeaza numai pe barba ta.

Da bine sa iti spui asta in fiecare zi, cand iti faci un selfie, dar adevarul e altul.

Clar lucru ca procentajul reusitei sta si in dreptul nostru intr-o masura covarsitoare, dar singur nu faci nimic.

Curentul independentei este periculos si te taceste: de lume, de familie, de prieteni, de tot.

De ce? Daca totul e numai pe barba ta?! Stai singur cuc.

Apai, daca le poti face tu pe toate, de ce mai ai nevoie de noi?

Ia telefonul si vorbeste singur la telefon. Singur.

Nu mai vorbi cu nimeni, ca nu ai nevoie de ei. Stai singur.

Cine sta in curentul independentei receste. Sa gandim mai mult decat copilareste.

Ma gandeam asa.

– Catalin Dupu

MAMA ȘI COPILUL

familia

Într-o zi – aşteptată de mult – Anne îşi luă carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea ezită pentru un moment: nu ştia cum să se considere. Funcţionarul insistă: – ”Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu!”
– ”Sigur că da, am un serviciu” , exclamă Anne, “sunt mamă”.
– “Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez „casnică”, spuse funcţionarul cu răceală.
Întâmplarea trăită de Anne o puse pe gânduri pe Marta, prietena ei. Şi nu după mult timp, veni ziua în care ea însăşi se afla în faţa unui ghişeu, într-o situaţie asemănătoare. Persoana care o interoga era o funcţionară sigură pe sine şi eficientă. Formularul părea enorm, interminabil. Prima întrebare era: “Care este ocupaţia dumneavoastră ?”.
Marta se gândi puţin şi fără să şte cum, răspunse :
– “Sunt Doctor în Dezvoltare Infantilă şi Relaţii Umane”.
Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele.
După ce a notat totul, tânara vru să verifice.
“Pot să vă intreb ce faceţi, mai exact ?”
Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică: “Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”. Gândindu-se la familia ei, ea continuă: “…sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja în grijă patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 de ore”.
Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observa creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.
Când se întoarse acasă, Marta fu primită de o parte a echipei sale: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3 ani. La etajul casei, cel mai nou proiect o aştepta: bebeluşul ei de 6 luni, care tocmai proba o nouă tonalitate a vocii.
Fericită, Marta luă copilul în braţe şi gândi la bucuria maternităţii, în pofida multitudinii de responsabilităţi şi a orelor interminabile în care trebuia să se dăruiască. ”Mama unde-mi sunt pantofii?” “Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă?” “Mama, bebe nu încetează din plâns!” “Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor?” “Mama, vii mâine să mă vezi dansând?” “Mama, mergem la cumpărături?” “Mama…” Înainte de culcare, stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în Dezvoltare Infantilă şi Relaţii Umane…dar bunicile ce or fi?” Şi apoi găsi un titlu pentru ele: Doctor Superior în Dezvoltare Infantilă şi în Relaţii Umane”. Iar străbunicile: Doctor Executiv Superior. Şi mătuşile: Doctor-Assistent.
Într-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare în domeniul profesional, transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi şi a face viaţa mai bună, mai preţioasă! Frumoasă povestirea și atât de adevărată, pe care am avut plăcerea să o citesc și s-o recomnad si dvs.

“A luat mierea in mana si a mancat-o pe drum; si cand a ajuns la tatal sau si la mama sa, le-a dat si au mancat si ei din ea. Dar nu le-a spus ca luase mierea aceasta din trupul leului. – Judecatori.14:9 Găsim aici un prim principiu pentru viata de familie armonioasa – copilul nu uita ca parintii l-au crescut si se straduie, nu incearca, din cand in cand sa le intoarca binele. Nu ca o obligatie, ci ca o stare normala, binecuvantată.

“Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau, citim in Exod.20:12. Cu siguranță cel mai cunoscut verset despre relația părinte – copil. Aceasta atitudine a cinsti va aduce dupa ea acceasi stare, in Voia Domnului. Chair dacă se va întâmpla ca băiatul sau fata sa nu cinstescă pe tată sau pe mamă, în adâncul inimii va știi că ei au făcut acesta.

“Mama este fiinţa care poate lua locul oricui, dar nu poate fi înlocuită cu nimeni. – Cardinalul Mermillod. Desigur frumoasele cuvinte ale slujitorului lui Dumnezeu prezintă u nmare adevăr, dar să nu uităm că familia are și un tată. Iar rolul lui nu este mai prejos.

“Mama sa ii facea pe fiecare an o mantie mica si i-o aducea cand se suia cu barbatul ei ca sa aduca jertfa din fiecare an. (1Sam.2:19) Observăm la acest personaj biblic mai multe aspecte binecuvântate: perseverență – ii facea pe fiecare an o mantie, își însoțea soțul – se suia cu barbatul ei ca sa aduca…, și închinarea – aduca jertfa din fiecare an. Caracteristicile acestea ar trebui sa fie prezente si in viata femeii crestine, mame, de astazi.

Apoi a zis: “Am sa-ti fac o mica rugaminte: sa ma asculti!” Si imparatul i-a zis: “Cere, mama, caci te voi asculta.” (1Reg.2:20) Vine o vreme în care povestea iși schimbă personajele, cel care ajuta era parintele, mama sau tata, dar peste ani ajutorul trece in parta copilului. Si astefl el are viata si mai împlinită, chiar dacă nu ar crede aceasta.

“O mamă înţelege ceea ce nu spune copilul, spune un proverb evreiesc. De ce aceasta? Pentru îl cunoaște, l-a crescut și aavut grijă de el. Dar vom afce noi aceasta cu părinții noștri, când rolurile se inveresează?

“Toti acestia staruiau cu un cuget in rugaciune si in cereri, impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Isus, si cu fratii Lui. (Fapt.1:14) interesant text biblic în care o găsim pe Maria, mama Domnului Isus si cu fratii Lui adunati pentru ceea ce ne învață Scriptura a fi părtășia. Când copilul vede viața de rugăciune a părinșilor, măcar va cunoaște că aceasta a avut loc în familie și nu va uita. Rezultatul binecuvântat este când el continuă această stare d eînchinare față de Domnul care ne ascultă rugaciunile si cererile, le împlinește, dar mai aude și mulțumirile noastre.

Când am făcut ultima oară un gest de iubire față de părinții noștri? Să nu uităm că până și fiul risipitor s-a întorsc acasă… Chiar dacă există și cazuri în care părinții nu au fost ceea ce trebui, se știe sigur un lucru, mai mult au greșit copiii pe acest pământ, decât părinții. Iar iertarea e aducătoare de pace în sufletele noastre. În cartea “Farul de la capătul inimii” am prezentat câteva povești de viață reale, dintre părinți și copii.

de Cătălin Dupu